Skip to main content

Prosumatorii ar putea vinde în sfârșit energie în rețea. Ce înseamnă pentru piață și la ce ne putem aștepta în viitor?

By 2019-05-13ianuarie 11th, 2021Noutati

Știai că nu doar furnizorul tău de electricitate îți poate vinde energie, ci că și tu poți să-i vinzi lui? Și că asta nu vă pune pe poziții opuse, ci dimpotrivă, complementare? Fie că ești proprietarul unui apartament sau al unei case, sau că locuiești cu chirie, indiferent de zona în care locuiești, merită acum să te gândești să devii prosumator, în ce fel poți beneficia de programele de finanțare și cum poți să creezi micro-rețele locale în beneficiul comunității în care locuiești. De ce nu? Ai putea, de exemplu, în viitor alimenta cu lumină „curată” școala în care învață copilul tău.

În urma ultimelor modificări din lege de la sfârșitul anului 2018, consumatorii casnici care dețin instalații de producere a energiei electrice din surse regenerabile, au posibilitatea să vândă energia pe care o produc acasă, în exces față de propriul consum.

De asemenea, Administrația Fondului de Mediu (AFM) pune la bătaie pentru fiecare prosumator finanțări de până la 20.000 de lei, reprezentând 90% din totalul investiției (se estimează că vor beneficia de finanțare aproximativ 30.000 de proiecte).

După trei prelungiri succesive, AFM a finalizat, în cele din urmă la data de 5 aprilie 2019 procesul pentru înscrierea instalatorilor de sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, iar începând cu 12 martie 2019, sunt aplicabile și câteva modificări în ceea ce privește condițiile pentru validarea instalatorilor.

La data de 4 aprilie 2019 AFM a lansat pentru prima dată Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru locuințe izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice.

Mai mult, conform unui proiect de modificare a legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, prosumatorii ar putea scăpa de obligația de a obține autorizația de construire pentru montarea de panouri fotovoltaice. Însă, propunerea legislativă de modificare a Legii 50/1991 este încă în dezbatere, aflându-se pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, după ce în 7 mai 2019 nu a fost votată în Plenul Camerei, fiind retrimisă către comisii pentru raport suplimentar, cu termen până la data de 14 mai 2019.

Ce s-a întâmplat mai exact? 

Procesul pentru a deveni prosumator a fost simplificat în mod considerabil.

Regimul autorizării și avizării ca prosumator (denumit anterior „consumator activ”) a fost cu mult simplificat prin Ordonanța de urgență nr. 24/2017, prosumatorii putând să-și desfășoare activitatea fără înregistrarea și autorizarea funcționării ca furnizori de energie electrică.

În plus, pe 28 decembrie 2018, a fost aprobat un pachet de reglementări menit să faciliteze comercializarea energiei electrice produse de prosumatori, care detaliază condițiile pentru a deveni prosumator, după cum urmează:

(i) regulile de comercializare a energiei electrice, produsă în centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 27 kW aparținând prosumatorilor;

(ii) a fost aprobat Contractul-cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice produsă de prosumatorii care dețin centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum;

(iii) au fost aprobate condițiile tehnice de racordare la rețelele electrice de interes public pentru prosumatorii cu injecție de putere activă în rețea.

Dar ce este, de fapt un prosumator? 

E simplu, acesta este un client final care deține instalații de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, a cărui activitate de bază nu este producerea energiei electrice, care consumă, care poate stoca și vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în clădirea lui, care poate fi inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidențială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în același sistem de distribuție de tip închis.

Termenul de prosumator include, în afară de generarea de energie electrică, și generarea de energie termică și de răcire.

Așadar, prosumatorul e, în plus față de consumator, și un mic producător de energie care are prin vânzarea energiei de care nu are nevoie si posibilitatea de a-și optimiza consumul și a reduce costurile.

Cine poate fi prosumator? 

Prosumator poate fi orice persoană fizică, indiferent de faptul că deține sau nu proprietatea, instalațiile sau echipamentele folosite. De exemplu, atât proprietarul unei case, cât și chiriașul unui apartament dintr- un bloc pot deveni prosumatori.

În principiu, prosumatorul acționează pentru consumul propriu, acesta devenind producător al bunurilor consumate. Categoria prosumatorilor include și entitățile care produc o cantitate de energie apropiată de cantitatea de consum, chiar dacă cele două procese nu sunt paralele – spre exemplu, se produce energie mai ales în timpul zilei, dar atunci se consumă relativ puțin pentru uzul propriu, surplusul de producție fiind revândut altor consumatori, iar în perioada în care se consumă cea mai mare parte a energiei, producția este cu mult inferioară necesităților.

Persoanele juridice pot fi și ele prosumatori. Prosumatorii pot fi grupuri de persoane fizice sau gospodării și întreprinderi agricole care pot funcționa în forme organizate precum asociații, fundații, cooperative, care produc energia în instalații mici aflate în curțile caselor sau pe imobilele de locuințe și clădirile cu destinație economică (mini turbine eoliene, panouri fotovoltaice, colectoare solare, pompe de căldură).

Prosumatori pot fi și întreprinderile mici, inclusiv cele sociale (adică persoanele juridice de drept privat care respectă principiile economiei sociale). De asemenea, orașele și autoritățile locale pot fi și ele prosumatori.

Cum poți deveni prosumator?

Prosumatorii care dețin unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă și livrată în rețeaua electrică către furnizorii de energie electrică cu care aceștia au încheiate contracte.

Pentru a deveni prosumator, trebuie să te adresezi distribuitorului tău de energie electrică, unde poți demara procesul de racordare a instalației la rețeaua de electricitate și de emitere, a certificatului de racordare, împreună cu o serie de documente. Trebuie să trimiți operatorului tău de distribuție:

– Informații despre echipamentele de măsurare a energiei electrice,

– Pentru persoane fizice, dacă aleg finanțarea AFM, o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că acesta accesează programul privind instalarea sistemelor fotovoltaice pentru producerea de energie electrică în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu iar pentru persoane juridice, un certificat constatator RECOM care să ateste că persoana juridică nu are ca activitate principală producerea de energie electrică.

Cu cine se încheie contractul de vânzare a energiei? 

În final, în baza certificatului de racordare, prosumatorii solicită furnizorilor de energie electrică cu care au încheiat contractul de furnizare a energiei electrice, încheierea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice produsă în instalațiile prosumatorului. Contractul se încheie cu respectarea contractului- cadru aprobat de ANRE.

Furnizorul de energie electrică al prosumatorului este obligat să achiziționeze energia electrică, iar distribuitorul de energie electrică este obligat să facă posibilă racordarea prosumatorului în 30 zile de la data cererii acestuia.

Întreaga procedură ar trebui să dureze, prin urmare 30 de zile la distribuitor și 10 zile la furnizor, dar în practică pot exista întârzieri.

Ce finanțează AFM? 

AFM finanțează, în limita a 20.000 RON cheltuielile cu achiziția sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, cheltuielile cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice, reprezentând maximum 15% din costurile echipamentelor și instalațiilor electrice și TVA aferent cheltuielilor eligibile.

Cum se calculează prețul de vânzare a energiei și câți bani primesc prosumatorii pe energia vândută? 

Prețul primit de prosumatori este egal cu prețul mediu ponderat înregistrat în Piața pentru Ziua Următoare în anul anterior. Prosumatorii beneficiază de o regularizare între valoarea energiei electrice livrate și valoarea energiei electrice consumate din rețea. Energia injectată în rețea va apărea cu minus pe facturile de electricitate.

În anul 2018, prețul mediu ponderat al unui MWh pe Piața pentru Ziua Următoare a fost de 223,24 lei/MWh. Asta înseamnă că în 2019 se vor plăti de către furnizori 223,24 lei/MWh sau câte 22,324 bani pentru fiecare kWh vândut în rețea.

Dacă în urma regularizării, suma pe care furnizorul o datorează este sub 100 lei, ea este reportată pe următoarea factură. Dacă este mai mare, furnizorul este obligat să vireze suma în contul prosumatorului în termen de 15 zile.

Exceptare de la obligații fiscale. Prosumatorii persoane fizice sunt scutiți de la plata tuturor obligațiilor fiscale aferente cantității de energie electrică produsă pentru autoconsum, precum și excedentului vândut furnizorilor. În plus, sunt exceptați de la obligația de achiziție anuală și trimestrială de certificate verzi, pentru energia electrică produsă și utilizată pentru consumul final propriu, altul decât consumul propriu tehnologic al centralei electrice.

Când ne putem aștepta ca piața de prosumatori să funcționeze la potențialul maxim? 

Programul de montare a celulelor fotovoltaice care este următoarea etapă a programului de finanțare AFM, va fi lansat în apropierea datei de 1 mai, acesta având un buget alocat de 130 de milioane de euro, fonduri ce vor fi repartizate de Ministerul Dezvoltării.

Urmează, în scurt timp, validarea de către AFM a listei cu instalatorii autorizați, urmând ca începând cu lunile mai – iunie, românii să poată beneficia, în sfârșit de finanțare AFM. Conform AFM, numărul instalatorilor care s-au înscris în programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică este de aproximativ 300 la nivel național. Rămâne de văzut dacă acest număr este de ajuns pentru a satisface posibila cerere de pe piață, sau se va ajunge la blocaje pe piața instalării de panouri fotovoltaice.

Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat și un al doilea program de finanțare privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru locuințe izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice, în perioada 10 aprilie 2019 – 10 iulie 2019, în condițiile în care în România sunt peste 12.000 de locuințe izolate fără acces la electricitate.

Finanțarea nerambursabilă, acordată de AFM în cadrul acestui program, este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei inclusiv TVA, pentru fiecare sistem fotovoltaic care deservește o gospodărie.

La ce ne putem aștepta în viitor? 

În România există un interes crescând pentru tehnologiile care produc energie din surse regenerabile, dovadă fiind numărul mare de cereri înregistrate, numeroasele asociații și grupuri pe rețele de socializare, dar și suma importantă pe care autoritățile o pun la dispoziție sub forma programelor de finanțare.

Având în vedere avantajele economice ale prosumerismului (legate în principal de utilizarea mai bună a resurselor energetice locale și activarea comunităților locale) ar trebui, într-un viitor apropiat, să se ajungă la posibilitatea de a genera acest tip de energie fără a mai necesita mecanisme de sprijin suplimentare.

Este de așteptat ca tot mai multe proiecte imobiliare să se dezvolte având integrate diverse sisteme inteligente bazate pe producerea de energie regenerabilă și că vor implementa soluții cat mai prietenoase cu mediul înconjurător, dar și, de ce nu, generatoare de economii.

Având în vedere trendurile actuale în piața de energie, putem estima că o parte din prosumatori vor dori, să vândă energia electrică vecinilor care nu și-au instalat panouri fotovoltaice, de exemplu în rețeaua din cartierul rezidențial în care locuiesc, contribuind astfel la dezvoltarea de micro rețele.

O astfel de soluție a fost implementată în New York – Brooklyn Microgrid fiind o rețea a rezidenților Brooklyn și a proprietarilor de afaceri care susțin energia locală din surse regenerabile (solare) și care doresc să fie pionieri în schimbarea modului în care achiziționează și vând energie. Rețeaua conectează prosumatorii din Brooklyn, cu persoane care doresc să achiziționeze energie verde produsă local.

Participanții la o astfel de mini piață accesează piața locală a energiei prin intermediul unei aplicații mobile. În aplicație, membrii comunității locale pot alege să cumpere energie locală produsă din surse regenerabile de la prosumatori și / sau energie din rețea. Prosumatorii pot vinde practic surplusul de energie pe piață pentru consumatori care licitează pentru aceasta.

Anticipăm că și în România, un fenomen spre care se îndreaptă piața este producerea locală, așa-zisa generare distribuită și că imboldul dat prosumatorilor poate duce la crearea de micro-rețele alimentate local, cel puțin parțial din surse de energie regenerabilă.